Banca Centrală Rusă raportează un atac DDoS asupra băncilor majore

Banca Centrală Rusă a raportat atacuri de tip DDoS asupra mai multor bănci majore şi a transmis informaţia autorităţilor ruse, a declarat joi pentru TASS serviciul de presă al Băncii Centrale.
Sediul din Moscova al Băncii Centrale a Rusiei.
Sediul din Moscova al Băncii Centrale a Rusiei. (Captură Foto)

Banca rusească Sberbank a respins săptămâna trecută, marţi, o serie de atacuri puternice de tip DDoS organizate din zeci de ţări. Conform Vedomosti, Alfa Bank, Moscow Bank (parte a VTB), Rosbank şi Bursa din Moscova s-au confruntat cu atacuri similare.

“Fincert (organizaţie pentru combaterea infracţiunilor cibernetice) a documentat atacuri asupra mai multor bănci majore. Reţele Bot de pe aşa numitele dispozitive iot (Internet of Things) au fost implicate în atacuri. Acestea au fost atacuri de putere medie. Disponibilitatea serviciilor băncilor nu a fost compromisă. Informaţia a fost trimisă autorităţilor legale”, a declarat serviciul de presă al Băncii Centrale Ruseşti.

Atacurile au avut loc în contextul în care NBC a raportat recent că hackerii militari americani au pătruns în reţelele electrice şi de telecomunicaţii ale Rusiei şi în sistemele de comandă ale Kremlinului, făcându-le vulnerabile în faţa unui atac din partea armelor cibernetice secrete americane, dacă SUA ar considera necesar un astfel de atac.

Oficialii americani au acuzat de mult timp Rusia, China şi alte naţiuni de spionaj cibernetic şi de ascunderea unor malware-uri în diverse părţi ale infrastructurii critice americane “pentru a pregăti câmpul de luptă”, sau mai bine zis pentru desfăşurarea unor atacuri cibernetice care ar putea provoca pene de curent sau Internet în oraşele majore americane.

Rusia a răspuns la raportul NBC şi a declarat că se aşteaptă ca Washingtonul să ofere o explicaţie dacă este într-adevăr adevărat faptul că hackerii Pentagonului au pătruns în reţelele ruseşti de electricitate şi telecomunicaţii şi în sistemele de comandă ale Kremlinului pentru un potenţial sabotaj.

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului, a comentat de asemenea raportul, susţinând că Rusia a “luat măsuri pentru asigurarea securităţii cibernetice la un nivel potrivit pentru situaţia curentă şi pentru ameninţările formulate împotriva noastră de către oficialii altor naţiuni”.