AZIR avertizează: „Nu acceptăm intimidarea presei independente”

Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România (AZIR), secţia română a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni-AEJ constată cu îngrijorare atacul concertat al partidelor politice aflate la guvernare la presa independentă.
Intimidare
Intimidare (KHALED DESOUKI/AFP/Getty Images)

"Prin intervenţiile publice batjocoritoare ale unor lideri politici şi mai cu seamă prin insinuările unui fost angajat SRI în privinţa „agenţilor acoperiţi” din presă, credibilitatea mass-mediei este grav afectată. Declaraţiile publice recente ale ofiţerului SRI în rezervă, Daniel Dragomir, cercetat penal, la adresa jurnaliştilor Dan Tăpălagă, Cristian Turturică, Sorina Matei, fără nicio dovadă reală, se adaugă campaniei de decredibilizare a vocilor critice din mass-media, iniţiată de politicieni şi susţinută de companii de presă conectate politic. Inducerea de suspiciuni nefondate aduce un prejudiciu întregii comunităţi mediatice din România, se arată în comunicatul de presă al AZIR remis redacţiei Epoch Times vineri, 29 septembrie.

Privitor la atacul concertat al partidelor politice aflate la guvernare la presa independentă, Comitetul executiv AZIR arată că "se va adresa instituţiilor europene de resort şi tuturor organismelor la care România este parteneră sau afiliată, pentru a semnala fenomenul de încălcare a libertăţii presei prin intimidarea jurnaliştilor oneşti şi prin stigmatizarea presei independente".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne