Avertisment sumbru: "România nu doar că nu va mai fi stat de drept, ci va fi oficial un Stat Mafiot"

Dacă propunerile care vizează modificarea codurilor penale aflate acum pe masa Comisiei Iordache se transformă în lege, România nu doar că nu va mai fi un stat de drept, ci va fi oficial un Stat Mafiot, a tras un semnal de alarmă deputatul Stelian Ion.
Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu
Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu (Mihut Savu / Epoch Times)

Deputatul USR Stelian Ion, membru al Comisiei Juridice, a vorbit vineri, într-o amplă postare pe pagina sa de Facebook, despre punerea în acord a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală cu "prezumţia de ticăloşie".

"Visul oricărui infractor este să ajungă să scrie chiar el Codul Penal" - Motto

Expunere de motive

"Sunt foarte mulţi infractori în România, unii dintre ei au ajuns în cele mai importante demnităţi publice, fiind votaţi în mod democratic, ceea ce înseamnă că nu românii au o problemă, ci că legea e proastă. Pe aceşti demnitari cu probleme penale îi încurcă foarte tare Codul penal, de procedură, procurorii şi judecătorii care îi trag la răspundere, pronunţând numai hotărâri judecătoreşti nedrepte şi demonstrând astfel că justiţia îi persecută.

Practic, toţi politicienii condamnaţi sunt de fapt nevinovaţi. O spun chiar ei şi nu avem niciun motiv să nu îi credem, pentru că se bucură de o mare legitimitate, fiind votaţi de atât de multă lume. Aşa că aceşti politicieni şi susţinătorii lor şi-au unit forţele şi au decis că este vremea unei ”reforme” în justiţie. În felul acesta România va scăpa definitiv nu doar de corupţie, ci de întregul fenomen infracţional, vom demonstra lumii că suntem o ţară fără probleme la acest capitol!"

Propunerile grupării parlamentare PSD ALDE:

I. Codul de procedură penală

1. CENZURA (propunere PSD ALDE)

"Sunt interzise pe viitor comunicatele procurorilor referitoare la începerea urmăririi penale cu privire la anumite persoane, chiar şi atunci (sau mai ales atunci) când aceste informaţii sunt de interes public, pentru că se referă la persoane care ocupă importante funcţii publice. Dragnea, Tăriceanu & Co vor ca pe viitor să nu mai aflăm nimic despre dosarele de urmărire penală pe care le au. Cenzura nu vizează doar organele judiciare, ci vizează şi presa, dar şi orice cetăţean. Presa nu va mai putea relata NIMIC despre urmărirea penală a politicienilor corupţi, iar cetăţenii de rând nu vor mai putea comenta NIMIC în spaţiul public despre aceste aspecte. Încălcarea acestei interdicţii reprezintă INFRACŢIUNE. Este o CENZURĂ de o ferocitate care l-ar fi făcut invidios şi pe ”cel mai iubit fiul al poporului”.

De menţionat că art. 4 alin. (1) din Directiva EU referitoare la prezumţia de nevinovăţie se referă doar la declaraţiile publice ale autorităţilor, nu şi la cele ale presei sau ale cetăţenilor, iar la art. 4 alin. (3) menţionează expres că autorităţile au dreptul să dea publicităţii astfel de informaţii când sunt de interes public. Este oare de interes public să ştim că Preşedintele Camerei Deputaţilor, iniţiator de facto al modificărilor legilor justiţiei şi Codului penal şi de procedură penală, este cercetat pentru o infracţiune, iar modificările pe care le propune l-ar putea scăpa de această acuzaţie?

Este de interes public să ştim că Preşedintele Senatului, preţiosul domn Tăriceanu, este urmărit penal pentru mărturie mincinoasă, iar acum ALDE propune (fără ştirea lui, evident) modificarea acestei infracţiuni, astfel încât acest domn să scape basma curată? Precizare: întotdeauna comunicatele parchetelor precizează expres că această fază a urmăririi penale nu înseamnă că cei acuzaţi sunt vinovaţi, ei bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive."

2. JOS CĂTUŞELE în spaţiul public!

"Purtarea cătuşelor are o raţiune care ţine de asigurarea ordinii publice, de siguranţa persoanelor, inclusiv a celor acuzate (împiedicarea acestora de a se răni, spre exemplu; ne amintim că Năstase, un tip aparent echilibrat, a încercat chiar să se împuşte), prevenirea unor fapte violente sau a evadării etc. Interzicerea necircumstanţiată (inclusiv pe timpul escortării şi pentru infractori deosebit de periculoşi) a utilizării cătuşelor pe în spaţiul public, inclusiv la deplasarea suspecţilor sau inculpaţilor către sediul organului judiciar reprezintă un atentat la siguranţa publică.

Trebuie spus că în faţa organelor judiciare acuzaţilor li se scot cătuşele. Perfect de acord că nu trebuie folosite pentru a umili, dar nici interzicerea lor în spaţiul public, în mod necircumstanţiat, nu este de acceptat. În plus, aceste chestiuni nu sunt de domeniul de reglementare al Codului de procedură penală, ci sunt reglementate prin acte normative de un nivel inferior."

3. DREPTUL SUSPECTULUI/INCULPATULUI DE A ASISTA LA AUDIEREA ORICĂREI PERSOANE

"Avocatul acestora are dreptul de a participa la aceste audieri. Prezenţa fizică a inculpatului la audierea persoanei vătămate sau a unor martori poate avea ca efect intimidarea acestora. Vorbim inclusiv de infracţiuni cu violenţă: tentative de omor, tâlhării, violuri, trafic de persoane, de droguri, dar intimidarea se poate exercita şi în cazul infracţiunilor de corupţie de către şef, faţă de subaltern, spre exemplu."

4. MARTORII SE VOR PUTEA CONSULTA ÎN PERMANENŢĂ CU AVOCATUL PE PARCURSUL AUDIERILOR

"Asistarea martorului de către avocat nu reprezintă o problemă, ar putea fi o garanţie suplimentară că nu se exercită niciun fel de presiune asupra martorilor. Dar acordarea dreptului de a se consulta în permanenţă cu avocatul face ca declaraţia martorului să devină de fapt declaraţia avocatului."

5. DREPTUL SUSPECTULUI/INCULTATULUI DE A CONSULTA DOSARUL ÎN CEL MULT 10 ZILE DE LA DATA ÎNCEPERII URMĂRIRII PENALE

"În prezent există dreptul de a consulta dosarul, dar procurorul îl poate restricţiona din motive care ţin de strategia de anchetă penală pe care a stabilit-o, doar 10 zile după punerea în mişcare a urmăririi penale, o fază ulterioară începerii urmăririi penale. Acum se doreşte ca suspectul să aibă dreptul să consulte dosarul încă de la începutul urmăririi penale, ceea ce ar putea afecta ancheta penală.

În lumea reală, suspecţii încearcă să altereze probele, iar dacă procurorul nu are măcar un scurt răgaz pentru a cerceta speţa fără ca suspectul să ştie şi să poată interveni asupra probelor s-ar putea zădărnici anchetele penale. Dreptul la apărare este respectat, suspectul/inculpatul are dreptul de a studia dosarul, însă doar după un anumit moment care în prezent este corect determinat de lege."

6. ELIMINATEA RAPOARTELOR DE CONSTATARE DIN ANSAMBLUL PROBELOR ADMISE DE LEGE

"Este un neadevăr cel exprimat de iniţiatori potrivit cu care aceste rapoarte se întocmesc numai de către specialiştii organului de urmărire penală. De foarte multe ori este nevoie de părerea unui specialist exprimată într-un timp foarte scurt, de pe o zi pe alta. Expertizele durează uneori luni de zile. Eliminarea rapoartelor de constatare din ansamblul probelor admise de lege reprezintă eliminarea unui instrument foarte util în anchetele penale."

7. DIMINUAREA VALORII PROBATORII A DECLARAŢIILOR MARTORILOR PROTEJAŢI, A MARTORILOR SAU DENUNŢĂTORI CARE BENEFICIAZĂ DE REDUCEREA UNOR PEDEPSE

"Valoarea depoziţiei unui martor protejat este, de regulă, foarte mare. Este protejat tocmai pentru că infracţiunea este gravă, iar martorul se expune unui real pericol dacă identitatea sa ar fi cunoscută de inculpat. Ca atare, diminuarea valorii unei astfel de probe în sensul în care o hotărâre de condamnare nu se poate întemeia ”în măsură determinantă” pe o astfel de declaraţie este un avantaj nejustificat dat inculpatului. Judecătorul este cel care trebuie să aprecieze probele, iar dacă depoziţia unui martor ocular la săvârşirea unei crime este cea mai importantă probă din dosar, judecătorul ar trebui să o poată avea în vedere. În privinţa, denunţătorilor sau a unor martori care beneficiază în propriile dosare de reducerea pedepselor ca urmare a acestor denunţuri trebuie să conştientizăm că acesta este un instrument de procedură penală care şi-a dovedit eficienţa.

Trebuie spus că simplul denunţ (sau mărturie) nu este suficient pentru a aduce denunţătorului/martorului un beneficiu. Pentru a beneficia de reducerea pedepsei trebuie să se confirme că ceea ce este cuprins în denunţ/mărturie este conform cu realitatea şi să ajute în mod efectiv la aflarea adevărului. În acest caz, care este problema inculpatului X că inculpatul Y beneficiază de reducerea unei pedepse spunând adevărul?

Cică se încurajează delaţiunea. Foarte bine, să se dea în primire unul pe altul, numai aşa se pare că se rezolvă eficient problema corupţiei. Ei spun că nu este morală această delaţiune. Dar ”legea tăcerii” este morală? Problema moralităţii în sens mafiot, să şi-o stabilească mafioţii între ei, faţă de societate este moral şi eficient să răsplăteşti recunoaşterea unei greşeli, declararea adevărului şi ajutarea unei anchete penale. Foarte multe dosare de corupţie au fost pornite în urma unor astfel de denunţuri. De aceea acest instrument legal eficient este pe lista neagră..."

8. LIMITAREA POSIBILITĂŢII SCHIMBĂRII ÎNCADRĂRII JURIDICE

"Doar o întrebare retorică: dacă X este trimis în judecată pentru furt, iar în instanţă, după un an de la săvârşirea faptei, se administrează probe noi din care rezultă că furtul a fost săvârşit cu violenţă, e normal ca dosarul să se claseze şi să să reînceapă un alt dosar de la 0 pentru tâlhărie, sau e mai firească o schimbare de încadrare juridică în instanţă, cu respectarea deplină a dreptului la apărare?"

9. LIMITAREA DURATEI AUDIERII UNEI PERSOANE LA 6 ore/24

"Câtă vreme există regula potrivit căreia organul judiciar este obligat să întrerupă ascultarea în cazul în care persoana audiată dă semne vizibile de oboseală excesivă care îi afectează capacitatea fizică sau psihică de a participa la audiere, limitarea duratei audierilor la 6 ore pe zi este absurdă. Fiecare are propria rezistenţă la efort. O astfel de reglementare ar afecta modul de desfăşurare a anchetelor penale."

10. DREPTUL LA TĂCERE PENTRU MARTOR

"Dreptul de a păstra tăcerea şi a nu se incrimina aparţine persoanelor acuzate, nu martorilor. Aceştia, dimpotrivă, au obligaţia legală de a relata tot ce ştiu în legătură cu fapta cercetată. Practica acuzată, uneori pe bună dreptate, de a cita o persoană în calitate de martor tocmai pentru a o lipsi de dreptul la tăcere, pentru ca mai apoi să o transformi în suspect a fost deja rezolvată din punct de vedere legislativ pentru că art. 118 din Codul de procedură penală spune clar că declaraţia dată de un martor nu poate fi folosită ulterior ca probă împotriva sa, în cazul în care este pus sub acuzare.

Aşa că propunerea ca martorii să se poată sustrage de la obligaţia de a relata ceea ce ştiu cu privire la săvârşirea unei fapte prin simpla invocare a dreptului la tăcere este dezastruoasă şi va duce la generalizarea invocării acestui drept pentru că nimănui nu îi convine să fie martor într-un dosar penal. S-ar închide astfel mii de dosare penale doar pentru că martorii ar refuza să mai declare ceea ce ştiu."

11. ELIMINAREA ÎNREGISTRĂRILOR FĂCUTE DE TERŢI SAU A ALTOR ÎNREGISTRĂRI

"Infractorii se tem de înregistrări. Eliminarea înregistrărilor efectuate de alte persoane decât părţile din dosarele penale duce la situaţia absurdă în care infracţiunile surprinse cu telefonul mobil de alte persoane decât victima, sau înregistrate de camerele de luat vederi din benzinării, de la bănci, de la unele instituţii sau reşedinţe private nu ar putea fi utilizate ca probe in procesul penal, deşi reprezintă dovada cea mai clară (cât 1000 de mărturii) a săvârşirii faptei. O măsură iresponsabilă scrisă parcă de infractori, pentru infractori."

12. ELIMINAREA ÎNREGISTRĂRILOR, OBIECTELOR RIDICATE DE LA PERCHEZIŢII SAU A DATELOR INFORMATICE REFERITOARE LA O INFRACŢIUNE OBŢINUTE CU OCAZIA URMĂRIRII UNEI ALTE FAPTE

"Se pare că aceasta ar fi modificarea care îl avantajează pe Dragnea în dosarul Tel Drum. Dincolo de ”amănuntul” acesta, trebuie să fim conştienţi că persoanele care au săvârşit o infracţiune au în general o lipsă de respect faţă de lege şi este foarte probabil să fi comis sau să pregătească săvârşirea şi a altor fapte penale. Nu de puţine ori anchetatorii descoperă, căutând probe cu privire la fapta pe care o cercetează, probe referitoare la alte fapte. Unde dai şi unde crapă...

Cauţi droguri, dai de arme; cauţi arme, dai de persoane sechestrate; cauţi un email referitor la o luare de mită şi dai peste un email referitor la un abuz în serviciu, la un trafic de influenţă sau la o spălare de bani; cauţi imagini cu pornografie infantilă şi găseşti imagini cu o crimă. Dragnea şi Tăriceanu ne propun ca pe viitor toate probele descoperite în acest mod de către anchetatori sa să arunce pe foc şi să fie date uitării.

Ei spun că procurorii trebuie să se limiteze doar la ceea ce caută, să nu poată folosi şi ceea ce găsesc fără să caute înadins. Ok, scapă Dragnea, nu-i problemă, poporul îl iubeşte de vreme ce l-a cocoţat pe acoperişul Camerei Deputaţilor, dar de ce să scape criminalii, traficanţii de droguri, de arme?..."

13. ELIMINAREA POSIBILITĂŢII PENTRU PROCUROR DE A VERIFICA ÎN REGIM DE URGENŢĂ TRANZACŢIILE FINANCIARE DUBIOASE

"Ce bine le-ar prinde unora ca procurorii să nu mai poată avea acces rapid la astfel de informaţii..."

14. INDICAREA CU EXACTITATE ÎN MANDATUL DE PERCHEZIŢIE A OBIECTELOR CĂUTATE sub sancţiunea nulităţii probei (chipurile pentru evitarea percheziţiilor ”în orb”)

"- Bună ziua! Avem un mandat de percheziţie domiciliară.

- Bună ziua. Ce anume căutaţi?

- O geantă cu bancnote false.

- Bun. Poftiţi geanta. Acum puteţi pleca, spuse interlopul fericit că poliţiştii nu i-au găsit tablourile ascunse prin pereţi, pachetele cu heroină şi mitraliera de sub pat."

15. AREST LA DOMICILIU PENTRU FAPTELE FĂRĂ VIOLENŢĂ (INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE), AREST PREVENTIV PENTRU CELE CU VIOLENŢĂ

"Cu alte cuvinte, cei care săvârşesc infracţiuni de corupţie sunt nişte delicaţi care trebuie supuşi unui regim special. Un ticălos care a deturnat zeci de milioane de euro lăsând spitalele fără dezinfectat (omorând în felul ăsta, indirect, poate zeci de pacienţi nevinovaţi) va sta în arest la domiciliu, pe domeniul de zeci de hectare pe cale l-a dobândit din bani furaţi, iar un pârlit care s-a încăierat în cârciumă cu prietenul lui care l-a înjurat intră în arest. Interesantă abordare..."

16. ÎNGREUNAREA POSIBILITĂŢII DE A ÎNLOCUI O MASURĂ PREVENTIVĂ CU UNA MAI GRAVĂ ÎN FUNCŢIE DE CONDUITA PROCESUALĂ A INCULPATULUI

"Vezi că inculpatul aflat sub control judiciar pentru că se sustrăgea de la anchetă nu se prezintă când este citat, nu-i vei putea înlocui măsura controlului cu arestul preventiv pentru că nu s-au schimbat temeiurile. Ai de a face tot cu o sustragere, deci cu acelaşi temei şi potrivit propunerii îţi trebuie un alt temei pentru înlocuirea măsurii preventive."

17. REDUCEREA POSIBILITĂŢII UTILIZĂRII MANDATURUI DE ADUCERE

"Deranj mare să fii luat prin surprindere de organul de anchetă... Un procuror află acum despre o posibilă nerespectare a regimului armelor care ar putea avea urmări grave şi vrea să audieze acum o persoană. Potrivit propunerii legislative îi va fi imposibil pentru că va trebui mai întâi să îl citeze..."

18. LIMITAREA POSIBILITĂŢII PROCURORULUI SAU JUDECĂTORULUI DE A AVEA ACCES LA BAZELE DE DATE ALE ORGANELOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

"Legăm magistraţii de mâini, îi punem să completeze 1000 de hârţoage pentru a afla o simplă informaţie, că de-aia sunt magistraţi: să completeze hârţoage, nu să cerceteze şi să facă dreptate cât mai repede."

19. ÎN TERMEN DE MAX UN AN DE LA ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE FAŢĂ DE FAPTĂ TREBUIE ÎNCEPUTĂ URMĂRIREA PENALĂ FAŢĂ DE PERSOANĂ, SAU CLASAT DOSARUL

"S-a făcut o plângere penală pentru viol, nu ai aflat într-un an cine e făptaşul, trebuie să clasezi dosarul, chiar dacă peste o lună ai fi putut afla cine este violatorul."

20. OBLIGAŢIA DE A I SE ADUCE LA CUNOŞTINŢĂ SUSPECTULUI PROBELE ADMINISTRATE DE CĂTRE ORGANUL JUDICIAR ÎNCĂ DE LA DATA ADUCERII DE CUNOŞTINŢĂ A CALITĂŢII DE SUSPECT

"În aceeaşi logică: trebuie să avem grijă de infractorii noştri, să-i protejăm şi să le spunem din timp ce probe sunt împotriva lor, ca să aibă vreme să influenţeze martorii, să-şi dea seama de strategia de anchetă penală, să mai aranjeze una, alta."

21. RECURSUL ÎN CASAŢIE, cale extraordinară de atac, va putea fi folosit în favoarea inculpatului ca o veritabilă cale ordinară de atac

"În prezent recursul în casaţie judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezintă o cale extraordinară de atac, admisibilă în 5 situaţii excepţionale. Pe viitor, se propune adăugarea a încă 5 motive de recurs în casaţie, numai în favoarea inculpatului, motive care conduc practic la o reapreciere a fondului cauzei (dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, sau hotărârea este contară legii etc.) Asta în condiţiile în care ÎCCJ este deja sufocată."

22. POSIBILITATEA DE A FOLOSI CONTESTATIA LA EXECUTARE INCUSIV PENTRU SITUATIA ADOPTĂRII UNEI LEGI PENALE MAI FAVORABILE

"Contestaţia la executare va putea fi folosită în cazul intervenirii oricărui tip de lege penală mai favorabilă. Dacă se modifică dispoziţiile de la concursul de infracţiuni, spre exemplu, cum se intenţionează, cel condamnat deja în mod definitiv de instanţă, inclusiv prin aplicarea regulilor de la concursul de infracţiuni va putea formula o contestaţie la executare.

Se va genera un val imens de astfel de sesizări imediat cum vor intra în vigoare noile dispoziţii de modificare a Codului penal. Contestaţia la executare ar trebui să se refere numai la chestiuni care ţin de executarea hotărârii, în niciun caz pentru chestiuni care ţin de reanalizarea cauzei prin raportare la noi dispoziţii penale de drept substanţial. Să nu uităm că avem de a face cu hotărâri judecătoreşti definitive!"

II. CODUL PENAL

1. AGRAVAREA INFRACŢIUNII DE INDUCERE ÎN EROARE A ORGANULUI JUDICIAR (FOSTUL DENUNŢ CALOMNIOS)

"Va fi pedepsită sesizarea penală ”mincinoasă”, nu sesizarea penală făcută ”cunoscând că este mincinoasă”. Diferenţa este imensă: acum, pentru a fi infracţiune trebuie să se dovedească faptul că ai cunoscut în mod cert că acuzaţia este mincinoasă. Propunerea PSD ALDE spune că poate fi considerată infracţiune orice sesizare penală care nu este urmată de o condamnare împotriva celui faţă de care faci plângerea penală.

Cei care formulează plângeri penale nu sunt neapărat jurişti, nu beneficiază întotdeauna de asistenţă juridică şi, în orice caz, nu au posibilitatea de a face o anchetă proprie pentru a stabili ei care este adevărul. Această modificare este menită să descurajeze masiv formularea plângerilor penale, pentru că, în cazul în care acea plângere nu este urmată de o condamnare, cel care face plângerea poate fi acuzat de inducerea în eroare a organului judiciar."

2. REDEFINIREA MĂRTURIEI MINCINOASE

"Tăriceanu modifică legea pentru a scăpa de propriu dosar penal. Pe viitor nu va fi nicio problemă dacă refuzi să dai declaraţie ca martor, dacă îţi schimbi declaraţiile de la o zi la alta."

3. DIFUZAREA DE COMUNICATE DE CĂTRE MAGISTRAŢI (JUDECĂTORI ŞI PROCURORI) CĂTRE PUBLIC AR PUTEA FI CONSIDERATĂ CA INFRACŢIUNE DE COMPROMITERE A INTERESELOR JUSTIŢIEI indiferent dacă prin aceste comunicate sunt afectate sau nu procesele penale

4. COMENTARIUL UNUI FUNCTIONAR PUBLIC REFERITOR LA VINOVĂŢIA UNEI PERSOANE CARE ÎNCĂ NU ESTE CONDAMNATĂ VA FI INFRACŢIUNE şi se va pedepsi cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă

"Deci un parlamentar, un prefect sau un consilier local nu va mai putea face aprecieri cu privire la vinovăţia penală altui politician pentru că riscă pedeapsa cu închisoarea. Dacă eu voi spune, spre exemplu, că am convingerea că Tăriceanu este vinovat de mărturie mincinoasă, gata, la închisoare cu mine! Noroc că eu nu fac astfel de afirmaţii."

"Concluzie: dacă propunerile acestea se transformă în lege, România nu doar că nu va mai fi un stat de drept, ci va fi un Stat Mafiot. Oficial."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne