Australia nu suspendă zborurile de supraveghere deasupra Mării Chinei de Sud

Australia nu va ceda în faţa presiunilor Chinei de a suspenda zborurile de supraveghere deasupra insulelor disputate din Marea Chinei de Sud, aflate în centrul disputelor privind revendicările teritoriale între China şi unii dintre vecinii săi, a declarat joi ministrul Apărării Marise Payne.
Nave ale Chinei lângă Reciful Mischief Reef, arhipeleagul Spratly Islands Marea de Sud a Chinei. (US Navy)
Andrei Popescu
18.12.2015

Departamentul australian al Apărării a anunţat marţi că unul dintre avioanele sale a desfăşurat un zbor de patrulare maritimă de rutină deasupra Mării Chinei de Sud, în perioada 25 noiembrie – 4 decembrie, într-un moment în care SUA a avertizat în privinţa unei posibile curse de înarmare care ar putea învălui regiunea.

China revendică majoritatea Mării Chinei de Sud, un canal navigabil strategic folosit pentru transportul de mărfuri, care se ridică la o valoare totală de 5 trilioane de dolari anual, inclusiv 1,2 trilioane de dolari obţinuţi de SUA din comerţ.

Vietnamul, Malaezia, Brunei, Filipine şi Taiwan revendică la rândul lor anumite părţi ale Mării Chinei de Sud, conform Reuters.

În prezent, China construieşte şapte insule artificiale pe recifele din Arhipelagul Spratly, inclusiv o pistă de aterizare de 3 km pe una dintre insule, conform imaginilor de satelit.

O astfel de activitate a alimentat tensiunile regionale. În luna octombrie, un distrugător american cu rachete ghidate a navigat în apropierea uneia dintre insulele artificiale construite de China, declanşând furia Beijingului. Oficialii americani ai apărării susţin că o altă patrulă americană în regiune este puţin probabilă în acest an.

Payne a declarat că Australia nu se va lăsa intimidată de avertizările Beijingului, care a dat un răspuns tăios patrulei australiene. De asemenea, ministrul a descris aceste zboruri ca un element de rutină ce face parte din rolul Australiei în menţinerea stabilităţii şi securităţii în regiune.

Ministerul chinez de Externe, întrebat în legătură cu zborurile australiene, a declarat în această săptămână că ţările din afara regiunii nu ar trebui “să complice în mod deliberat situaţia”.

Miercuri, ziarul Global Times – publicat de oficiosul Partidului Comunist Chinez, Cotidianul Poporului – a afirmat că ar putea exista un răspuns militar dacă Australia persistă cu patrulele sale.

“Ar fi bine ca avioanele militare australiene să nu vină în mod regulat în Marea Chinei de Sud pentru a crea probleme şi, în mod special, să nu testeze răbdarea Chinei apropiindu-se de insulele şi recifele sale”, a scris Global Times într-un editorial.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor