Apel public. Societatea civilă boicotează modul netransparent de iniţiere şi promovare a proiectului ”Arena Chişinău”

Proiectul ”Arena Chişinău”, iniţiat şi promovat cu mare fast de partidul de guvernământ, se desfăşoară în totală contradicţie cu norma legală aducând un grav prejudiciu atât asupra bugetului public cât şi a patrimoniului statului, constată CPR Moldova.
Andrian Candu prezintă proiectul ”Arena Chişinău”
Andrian Candu prezintă proiectul ”Arena Chişinău” (pdm.md)

Mai multe organizaţii nonguvernamentale au iniţiat o petiţie prin care condamnă modul netransparent în care a fost iniţiat şi promovat proiectul de parteneriat public-privat (PPP) „Arena Chişinău” şi solicită reiniţierea proiectului în strictă conformitate cu norma legală, cu maximă transparenţă şi incluziune a tuturor părţilor interesate.

Potrivit semnatarilor petiţiei, dat fiind impactul deciziei asupra bugetului public şi asupra patrimoniului statului, nu există nicio justificare a urgenţei cu care a acţionat atât Parlamentul, cât şi Guvernul, care au aprobat proiecte de legi şi hotărâri, în condiţii de minimă transparenţă, fără consultări şi cu grave încălcări de procedură.

Aceştia au specificat că la 15 martie 2018, fără un anunţ prealabil, a fost înregistrat proiectul de lege pentru schimbarea destinaţiei a 70 hectare de teren agricol în teren pentru construcţii din preajma municipiului Chişinău, la 23 martie, fără a consulta societatea civilă şi alte părţi interesate, proiectul a fost făcut public de preşedintele Parlamentului Andrian Candu şi votat de majoritatea parlamentară.

Ulterior, la 13 aprilie, fără ca proiectul să apară pe agenda preliminară a şedinţei Guvernului, fără consultări publice, interministeriale, inclusiv iniţierea şi aprobarea acesteia în cadrul Consiliului Naţional pentru Parteneriate Public Private, în şedinţa Guvernului a fost aprobată cu grave încălcări de procedură, Hotărârea de Guvern „cu privire la aprobarea obiectivelor şi condiţiilor parteneriatului public-privat pentru proiectarea şi construcţia arenei polivalente de interes naţional şi cerinţelor generale la selectarea partenerului privat”, au specificat ONG-urile semnatare.

”Conform hotărârii Guvernului din 13 aprilie 2018, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării urmează să creeze, în termen de 30 de zile, un SRL spre care vor fi direcţionate suma de 200 milioane lei (10 milioane euro) din bugetul public şi terenul de 70 de hectare – proprietate publică”, se arată în apel.

Deşi Centrul de Politici şi Reforme (CPR) Moldova a adresat autorităţilor două solicitări de informaţii, la 27 martie Ministerului Economiei şi Infrastructurii, şi la 13 aprilie - guvernului, până în prezent niciuna dintre instituţii nu a revenit cu un răspuns.

Totodată, aceasta atenţionează autorităţile, opinia publică şi comunitatea donatorilor despre riscul real ca interesele statului să fie prejudiciate ireversibil din cauza nerespectării procedurilor legale. Mai mult decât atât, prin promovarea proiectului ”Arena Chişinău” contrar rigorilor legislaţiei, Guvernul şi Parlamentul încalcă, potrivit CPR Moldova, legislaţia naţională şi pun în pericol acordarea asistenţei macrofinanciare de 100 milioane euro de la Uniunea Europeană.

”Proiectul ”Arena Chişinău” se desfăşoară netransparent, ilegal, cu grave riscuri de corupţie. Statul se obligă la costuri reale, patrimoniul statului este pus în pericol, în timp ce investitorul privat nu este obligat în nici un fel în acelaşi document. Funcţionarii şi demnitarii implicaţi în proces riscă să devină complici şi, eventual, să răspundă în faţa legii”, a reiterat CPR Moldova.

În acest context, societatea civilă solicită:

- prim-ministrului Pavel Filip să dispună de urgenţă Cancelariei de Stat anularea înscrierii protocolare cu privire la aprobarea Hotărârii de Guvern sus-numite, astfel încât în următoarele şedinţe ale Guvernului hotărârea dată să fie anulată;

- Ministerului Economiei şi Infrastructurii şi Guvernului Republicii Moldova să răspundă complet şi de urgenţă solicitărilor de informaţie din partea societăţii civile;

- Ministerului Economiei şi Infrastructurii să reiniţieze procesul de promovare a prezentului proiect de parteneriat public-privat, în strictă conformitate cu norma legală, cu maximă transparenţă şi incluziune a tuturor părţilor interesate;

- Ministerului Justiţiei să se exprime, de urgenţă, asupra modului de promovare netransparent şi cu încălcare de procedură legală a prezentului proiect;

- Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, ţinând cont de încălcările din procesul de promovare a acestui parteneriat public-privat, să sisteze orice acţiune ce ar avansa procesul, punând în continuare patrimoniul statului şi banii publici, în pericol.

În cazul refuzului de a abroga hotărârea de guvern sus-menţionată, organizaţiile semnatare îşi rezervă dreptul de a solicita deschis partenerilor europeni blocarea asistenţei macrofinanciare, blocarea de către FMI, Banca Mondială, BERD şi BEI a finanţărilor externe, inclusiv vor boicota platforma de consultări publice cu implicarea guvernului Republicii Moldova.

Menţionăm că până la acest moment petiţia a fost semnată de:

Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă (AGER)
Centrul de Investigaţii Jurnalistice (CIJ)
Centrul pentru Jurnalism Independent din Chişinău
CPR Moldova
Institutul de Politici Publice
Transparency International Moldova
Watchdog.MD
Centrul de Politici, Iniţiative şi Cercetări PLATFORMA
Centru de Dezvoltare şi Management