Andronescu: Protestele transmit în afară mesajul că România e o ţară instabilă şi neguvernabilă

Avem obligaţia să respectăm imaginea ţării şi să nu dăm senzaţia că suntem o ţară neguvernabilă, iar protestele de stradă, dacă se transformă într-un mesaj de instabilitate, toată lumea are de pierdut, a opinat senatoarea PSD Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte al partidului condus de Liviu Dragnea.
Ecaterina Andronescu(PSD),
Ecaterina Andronescu(PSD), (Florin Chirila/Epoch Times)

Masivele proteste de stradă strică imaginea României în afară şi acreditează ideea că suntem o ţară instabilă şi neguvernabilă, a declarat sâmbătă seară, la Digi24, fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în ciuda faptului că PSD - din cauza războaielor interne - a ajuns acum la premierul cu numărul trei într-un singur an de guvernare.

"Nu sunt din categoria celor care ar aplauda sau ar susţine (protestele - n.r.), sau nu s-ar bate cu toate resursele de care dispune împotriva celor corupţi. Avem instituţii în statul acesta. Vom avea în continuare legi care nu îi vor împiedica pe cei din aceste instituţii să îi ancheteze pe bază pe probe pe corupţi. Ceea ce mă îngrijorează în aceste demonstraţii nu e faptul că oamenii au ieşit în stradă. E dreptul lor de a protesta faţă de lucrurile care îi nemulţumesc. Dacă aceste demonstraţii generează instabilitate ţării, dacă ele transmit un mesaj în afară că România este o ţară neguvernabilă, atunci trebuie să îşi asume responsabilitatea toţi cei care poate din spate i-au îndemnat să iasă.

De ce fac această precizare? Pentru că pot să vă transmit mesajele care spun că unii primari, vă dau exemplu un mesaj primit de cineva din Roman, au plătit transportul celor care au ieşit în stradă. Dacă ies pentru că sunt nemulţumiţi este dreptul lor constituţional şi trebuie să îi respectăm. Dacă cineva vrea să arate că România este o ţară neguvernabilă, trebuie să îşi asume responsabilitatea", a declarat Ecaterina Andronescu.

Vicepreşedintele PSD a precizat că, în prezent, codurile penale nu au fost modificate, iar cele trei legi ale justiţiei care au trecut prin Parlament, sunt departe de a fi intrat în vigoare, sunt pe masa CCR şi dacă Curtea va decide că anumite articole sunt neconstituţionale, acele articole trebuie modificate urgent.

"Nu am văzut care ar fi articolele care afectează independenţa Justiţiei, pentru că eu cred că într-un stat de drept Justiţia trebuie să fie independentă. Cred că cei care spun lucrul acesta (că legile nu sunt bune - n.r.) trebuie să le citească. Să aibă răbdare ca CCR să îşi spună cuvântul", a precizat Ecaterina Andronescu.

Fostul ministru al Educaţiei a ţinut să sublinieze din nou faptul că va fi afectată imaginea României.

"Dacă aceste demonstraţii acreditează ideea că România este instabilă, că e o ţară neguvernabilă, toată lumea pierde. Cred că niciun român nu se poate bucura de o imagine nefericită care pleacă din ţară spre în afară. Avem obligaţia să respectăm imaginea ţării şi să nu dăm senzaţia că suntem o ţară neguvernabilă. Nu este o imagine pozitivă la adresa României şi de această imagine, dacă se transformă într-un mesaj de instabilitate, toată lumea are de pierdut", a afirmat Ecaterina Andronescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne