Andrian Candu: Alegerea nu se face acasă, ci la urnele de vot

Andrian Candu, alegeri locale 20 mai
Andrian Candu, alegeri locale 20 mai (parlament.md)

Cu un mesaj de mobilizare pentru toţi locuitorii oraşului Chişinău, duminică 20 mai, la secţia de votare s-a prezentat şi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, care afirmat că alegerea nu se face acasă, ci la urnele de vot.

”Aş vrea să duc un mesaj de mobilizare pentru locuitorii oraşului Chişinău, alegerea nu se face acasă, dar la urnele de vot şi dacă chiar ne dorim şi vrem să avem un oraş modern, curat, civilizat, fiecare dintre noi trebuie să-şi expună viziunea prin a-şi exercita dreptul de vot astăzi”, a declarat Andrian Candu.

Totodată, şeful legislativului a menţionat că a votat pentru un candidat care crede că are posibilitatea cu prestanţa şi cunoştinţele sale să realizeze ceea ce şi-ar dori chişinăuienii astăzi şi anume să avem un oraş curat, modern în care locuitorii oraşului Chişinău să se simtă bine şi să nu le fie ruşine de oraşul în care locuiesc.

”Vrem oraşul Chişinău, care cu regret a degradat în ultimii ani, să revină la faima frumoasă şi imaginea sa de oraş european, verde, curat, în care locuitorii să se bucure”, a specificat Candu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe