Andrei Chiliman, vizat de procurori pentru demolarea casei lui Alexandru Rosetti

Judecătoria Sectorului 1 a trimis dosarul în care Andrei Chiliman şi alţi funcţionari ai Primăriei Sectorul 1 sunt învinuiţi pentru demolarea casei Academicianului Alexandru Rosetti la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, în vederea începerii urmăririi penale.
Andrei Pricopie
22.11.2015

alte articole

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman. (chiliman.ro)
Andrei Pricopie
22.11.2015

În urma plângerii penale înaintate de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, organizaţie condusă de Nicuşor Dan, Secţia penală a Judecătoriei Sector 1 a judecat dosarul în care primarul Chiliman, împreună cu arhitectul-şef Vasile Meiţă, secretarul primăriei Nicolae Grigorescu şi alţi funcţionari sunt acuzaţi că, prin încălcarea legii, au emis la data de 14 octombrie 2009, autorizaţia de demolare a casei academicianului Rosetti, situată în Str. Dionisie Lupu 56.

Casa Academicianului Rosetti, fondatorul şcolii româneşti de lingvistică, alături de Iorgu Iordan, a fost demolată în luna noiembrie 2011, fapt ce a declanşat o puternică reacţie în media şi în societatea civilă.

"Primăria Sector 1 care a emis autorizaţia nu avea la acea dată competenţa de a emite astfel de acte în zone protejate, aceasta revenind, potrivit legii, doar Primăriei Generale. De asemenea, pentru emiterea unei astfel de autorizaţii era nevoie de avize de la Ministerul Culturii şi al Lucrărilor Publice", a transmis Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor