Analist politic: Moldova nu este pe agenda Statelor Unite. Nici măcar ca prioritate secundară

Vladimir Socor, analist politic de la Fundaţia Jamestown (europalibera.org)
Maria Maevschi
18.04.2018

Aflat într-o vizită în Statele Unite ale Americii, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a menţionat că „Republica Moldova are sprijinul SUA”, şi chiar asistentul Secretarului de Stat al SUA, Wess Mitchell a declarat că ”SUA va acorda Moldovei întreg suportul pentru apropierea de Uniunea Europeană şi SUA”.

Dar declaraţiile optimiste sunt contrazise de analistul politic de la Fundaţia Jamestown, Vladimir Socor.

Acesta a specificat că din păcate, Moldova nu este pe agenda Statelor Unite, fie şi numai pentru motivul că Statele Unite au atâtea probleme de rezolvat pe plan global, încât Republica Moldova nu este nici măcar o prioritate secundară; este în cel mai bun caz o prioritate de nivelul al treilea.

Pentru a schimba situaţia, Moldova, Chişinăul ar trebui să facă eforturi în acest sens, dar nu o face, după cum se vede şi din faptul că de mai bine de doi ani Republica Moldova nu are ambasador la Washington. Aceasta este, în opinia lui Socor, o situaţie pur si simplu caraghioasă.

”De unde constatăm faptul că Republica Moldova nu reprezintă o prioritate pentru Statele Unite? Îl constatăm din faptul că actuala administraţie americană, mai bine zis actualele oficialităţi de nivel mediu, care se ocupă din când în când de Republica Moldova nu au instrucţiuni noi, ci lucrează pe baza vechilor instrucţiuni de pe timpul administraţiei Obama”, a declarat Vladimir Socor pentru Europa Liberă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor