Analist militar: ”Retrăim istoria anilor 1940 când nimeni nu se îngrijea de armata română”

Petrescu Ion
Petrescu Ion (Epoch Times România)
Se încarcă player-ul...

”Impresia noastră este că retrăim istoria anilor 1940, când nimeni nu se îngrijea de armata ţării şi Majestatea sa Regele a descoperit brusc că este nevoie de un lider hotărât. Să sperăm că nu va fi nevoie de aşa ceva, deşi ne îndreptăm spre o asemenea situaţie”, a declarat colonelul (r) Ion Petrescu în cadrul dezbaterii ”Marea Neagră – Geopolitică şi Strategie la început de secol XXI”. În opinia sa, alocarea de finanţare adecvată pentru armată trebuie făcută prin lege ca în Polonia, iar România trebuie să fie pregătită să descurajeze o posibilă tentativă de agresiune militară rusească dinspre Transnistria.

În opinia lui Ion Petrescu, şansa României este parteneriatul strategic cu SUA pentru că ”americanii sunt aici, sunt alături de noi şi se antrenează cu militarii români. România nu este o ţară care a intrat în UE şi NATO pentru a se juca cu angajamentele internaţionale, ci o ţară previzibilă care-şi respectă angajamentele”.

Analistul militar a reamintit că pe 19 mai a avut loc un dialog la Bruxelles între Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, şi secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, care a declarat că relaţia NATO-Rusia nu va fi reluată până nu se rezolvă ”problema care a declanşat această nervozitate în răsăritul Europei”. El a cerut ca Rusia să cedeze Crimeea Ucrainei şi să se revină la respectarea dreptului internaţional.

Mai mult, secretarul general NATO l-a anunţat că Alianţa ”nu-şi modifică angajamentele militare şi îşi va consolida dispozitivele din prima linie, din ţări ca Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, România, Bulgaria şi implicit Turcia, care este riverană Mării Negre”.

În acest context, Ion Petrescu a făcut apel la şeful Statului Major al armatei române să ”afirme public ceea ce preşedintele şi premierul, şi cei care au semnat Pactul pentru Apărare, trebuie să decidă. Acordarea de bani pentru armată trebuie să devină lege ca în Polonia, care este un exemplu în acest flanc estic al NATO”. El a arătat că în această ţară există o lege pentru dotarea minimă a armatei, iar Polonia se pregăteşte deja pentru război pentru că se simte ameninţată.

”Spre deosebire de Ucraina, care a avut parte de un război hibrid, Polonia va avea parte de un război ascuns. Pe teritoriul ei nu există cetăţeni aparţinând unui alt stat care să revendice drepturi pe care le-au invocat ca pretext cei din Donbas, dar există conserve pentru a provoca manifestaţii de stradă, reprimare din partea forţelor de ordine şi intervenţia unor pacificatori”, a explicat Petrescu.

Semne îngrijorătoare în Transnistria

Pe de altă parte, analistul militar este de părere că venirea a 400 de oameni din forţele speciale ruse în Transnistria via Chişinău arată că ”Rusia se pregăteşte de o acţiune determinată deoarece forţele speciale sunt cele care duc în ziua de astăzi lupta, nu tancurile”.

”A fost în 2008 în Georgia. A urmat în 2014 excursia din Ucraina, iar acum se pregătesc de o excursie prin Transnistria şi nu m-aş mira să ajungă grănicerii Federaţiei Ruse şi la nordul Dunării”. - col.(r)Ion Petrescu

Petrescu a mai amintit că preşedintele Georgiei reitera recent faptul că de câte ori conducerea de la Moscova are o problemă de credibilitate, organizează câte o excursie. ”A fost în 2008 în Georgia. A urmat în 2014 excursia din Ucraina, iar acum se pregătesc de o excursie prin Transnistria şi nu m-aş mira să ajungă grănicerii Federaţiei Ruse şi la nordul Dunării”, a adăugat el.

Referitor la reacţia Americii la manevrele Rusiei din prezent, Petrescu a subliniat că preşedintele Obama a decis să implice SUA direct în respectarea protocolului de la Minsk, ”un lucru care l-a surprins pe Putin”.

În ceea ce priveşte situaţia României, analistul militar a afirmat că ”sunt voci care spun să stăm cuminţi pe locurile noastre ca în decembrie 1989, să stăm liniştiţi că nu se va întâmpla nimic pentru că nimeni nu are nimic cu România. Un oficial rus a spus însă că Deveselu devine ţinta unui sistem răsăritean de lovire cu rachete. Şi se pune şi întrebarea ce au făcut decidenţii români ca Dobrogea, portavionul Mării Negre, să fie apărat?”

”O primă concluzie tragică este că frontierele schimbate rămân aşa. A doua este că nu se vor opri aici şi este bine ca şi statele vecine să înţeleagă ceea ce NATO deja a priceput – că Federaţia Rusă va acţiona în continuare imprevizibil. Când ne aşteptăm mai puţin, va veni surpriza pentru că au 30.000 de oameni forţe expediţionare subordonate direct lui Putin, capabile să acţioneze în orice punct al lumii în decurs de câteva ore, faţă de NATO care are un interval de 48-72 de ore în care acţionează”, a conchis fostul militar.

El a reiterat că România trebuie să aloce fonduri adecvate pentru apărare în scopul de a descuraja orice tentativă de agresiune împotriva ţării, indiferent de unde ar veni aceasta.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne