Ambasadorul Chinei în SUA prevede “consecinţe groaznice” dacă nu se soluţionează disputa comercială. Posibil un război

Preşedintele american Donald Trump (st) şi omologul său chinez, Xi Jinping. (Getty Images)
Epoch Times România
28.11.2018

Consilierul şef pe probleme economice al administraţiei SUA, Larry Kudlow, a redus aşteptările pentru soluţionare iminentă a războiului comercial sino-american, afirmând că negocierile anterioare discuţiilor ce vor avea loc săptămâna aceasta la summitul G20 “nu au produs niciun progres”. El a adăugat că, în cazul în care nu se schimbă ceva, “administraţia va continua cu următoarea etapă a tarifelor”, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

“Lucrurile se derulează foarte încet între cele două ţări”, a precizat Kudlow, adăugând că depinde de preşedintele chinez Xi Jinping să vină cu noi idei pentru depăşirea impasului. Şi, reiterând un raport publicat la începutul acestei luni de reprezentantul SUA pentru Comerţ, Kudlow a afirmat că abordarea Chinei nu s-a schimbat prea mult.

“Nu este o schimbare prea mare în abordarea lor. Preşedintele Xi s-ar putea să aibă mai mult de spus la [întâlnirea] bilaterală [cu preşedintele american Donald Trump], şi sper să aibă. De fapt, noi toţi sperăm să aibă mai mult de spus... dar pe moment, nu vedem acest lucru”, a precizat oficialul american.

După câteva ore, tot miercuri, un raport Reuters a confirmat faptul că Larry Kudlow nu consideră că va avea loc o schimbare o perioadă mai mare, deoarece, potrivit ambasadorului Chinei în SUA, Cui Tiankai, Beijingul va fi prezent la summitul G20 cu speranţa încheierii unui acord de diminuare a războiului tarifar cu Statele Unite. Totuşi, oficialul chinez a avertizat cu privire la “consecinţele groaznice” în cazul în care politicienii americani – adică, cei conduşi de Peter Navarro – vor încerca să separe cele două economii mari ale lumii.

Întrebat dacă unii politicieni de la Casa Albă încearcă să separe economiile americană şi chineză, Cui a afirmat că el nu crede că este posibil sau că este de ajutor să se facă acest lucru, însă a avertizat că: “Nu ştiu dacă oamenii realizează cu adevărat posibilele consecinţe – impactul, impactul negativ – dacă va avea loc o astfel de separare”.

Mai mult, Cui a indicat în mod tacit că “lecţiile istoriei” sugerează faptul că, în cazul în care nu există niciun acord, ceea ce urmează ar putea fi o altă mare criză... şi un război convenţional.

“Lecţiile istoriei încă sunt recente. În ultimul secol, am avut două războaie mondiale. Şi, între ele, Marea Criză. Nu cred că cineva ar trebui să încerce cu adevărat repetarea istoriei. Aceste lucruri nu ar trebui niciodată să se mai întâmple, iar oamenii trebuie să acţioneze într-o manieră responsabilă”.

Totuşi, ambasadorul chinez şi-a calmat puţin tonul în următorul comentariu. Fiind întrebat dacă el consideră că tensiunile actuale, în cadrul cărora ambele tabere au impus împreună tarife în valoare de sute de miliarde de dolari pentru importuri, ar putea degenera într-un conflict total, Cui a precizat că rezultatul ar fi “inimaginabil”, iar cele două ţări ar trebui să facă totul pentru a împiedica o astfel de situaţie.

De menţionat, Cui Tiankai nu a exclus posibilitatea unui “război total”.

Încercând să calmeze focul de artificii verbale, Cui a precizat apoi că Beijingul nu doreşte un război comercial – implicând faptul că starea actuală este doar vina lui Trump – şi că urmăreşte o soluţie negociată la impasul recent izvorât din cererile lui Trump pentru concesii mult mai cuprinzătoare, care să poată corecta dezechilibrul comercial masiv dintre cele două naţiuni.

Şi, totuşi, o soluţie pare să fie imposibilă, deoarece nicio tabără nu doreşte să facă un compromis sau să cedeze prima în faţa cererilor adversarului. De fapt, aşa cum a afirmat ambasadorul chinez, nu poate fi acceptată poziţia de negociere a lui Trump, potrivit căreia Xi Jinping să accepte toţi termenii SUA.

“Cheia la găsirea acestei soluţii este abordarea echilibrată a problemelor indicate de ambele tabere. Nu putem accepta ca o singură parte să pună pe masă o serie de cereri şi cealaltă să fie nevoită să le satisfacă pe toate”, a declarat Cui.

Diplomatul chinez este surprins de refuzul lui Trump de a accepta un compromis. Cui a precizat că Trump şi Xi au “o foarte bună relaţie personală de lucru şi de prietenie”, formată în cadrul a trei întâlniri faţă în faţă, inclusiv 2 summituri oficiale, adăugând că acest lucru a putut fi observat prin convorbirea telefonică de durată dintre cei doi şefi de stat la începutul acestei luni.

Cu toate acestea, persoane de la Casa Albă susţin că există neînţelegeri substanţiale în cadrul administraţiei Trump cu privire la cât de mult ar trebui presată China.

După cum se ştie, diviziunea este formată pe de o parte între consilierul Casei Albe pe probleme comerciale Peter Navarro şi reprezentatul SUA pentru Comerţ, Robert Lighthizer, în partea opusă fiind cei care doresc o reevaluare completă a relaţiei cu China. Pe de altă parte, sunt globaliştii conduşi de Kudlow şi secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, care sunt îngrijoraţi de efectele negative pe care le-ar putea avea adâncirea tensiunilor comerciale sino-americane asupra economiei SUA şi a pieţelor.

Totuşi, chiar şi aşa-numiţii globalişti pragmatici au reţinerile lor: Kudlow a afirmat marţi că Trump este deschis la un acord comercial cu China, însă este pregătit să crească tarifele asupra importurilor chineze dacă la întâlnirea de sâmbătă cu Xi Jinping, în Buenos Aires, nu se vor înregistra progrese în privinţa eliminării unor factori care afectează de mult timp comerţul bilateral. Mai mult, Kudlow a precizat că discuţiile cu China nu au produs până acum niciun progres.

Între timp, potrivit Zero Hedge, summitul G20 începe în câteva zile fără niciun acord la orizont şi în curând singurul aspect care ar mai putea conta ar fi următorul – şi poate cel mai important dintre toate – şi anume previziunea că Beijingul va depăşi Washingtonul în privinţa cheltuielilor militare totale în aproximativ 20 de ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor