Albastrul, culoarea cerului şi a mării, din nou la modă în sezonul toamnă/iarnă 2017-2018

După prezentarea paradei Dior dedicate exclusiv culorii albastre, culoarea cerului şi a mării este din nou în vogă.
Albastrul, culoarea cerului şi a mării, din nou la modă în sezonul de iarnă 2017-2018: Dior, Delpozo, Agnona, Balenciaga
Albastrul, culoarea cerului şi a mării, din nou la modă în sezonul de iarnă 2017-2018: Dior, Delpozo, Agnona, Balenciaga (elle.it)

Denim, paltoane, costume şi chiar pantofi şi genţi: valul de albastru care soseşte în sezonul rece determină o întoarcere la clasicism şi la eleganţa tradiţională într-un moment de modă foarte decorativă şi excentrică.

Este o contra-tendinţă care are toate şansele să devină o tendinţă dominantă. Maria Grazia Chiuri, de la casa de modă Dior, a fost prima care a crezut cu tărie în această culoare şi în această linie, venind cu una dintre cele mai admirate colecţii ale sezonului din cadrul Paris Fashion week.

Dior şi albastrul: schimbarea adusă de designerul Maria Grazia Chiuri

"Mulţi se gândesc la Christian Dior ca la un designer de flori, culori pastelate şi New Look", a declarat Maria Grazia Chiuri în culise, la parada de iarnă. „Citind biografiile şi căutând în arhivele sale, am descoperit că, din contră, Christian iubea culorile închise, cum ar fi negru şi albastru. Şi această ultimă culoare a fost cea pe care am decis să o dedic colecţiei toamna/iarnă 2017/18“. Costumul albastru a devenit imediat viral şi s-a consacrat imediat ca una dintre cele mai importante tendinţe ale sezonului rece.

"Trebuie să recunosc că albastrul a fost întotdeauna pasiunea mea, este singura care are toate calităţile culorii negre. Şi a fost folosită foarte mult pentru evenimente importante, solemne şi religioase. În acelaşi timp, este emblema îmbrăcăminţii de lucru, îmi place foarte mult ambivalenţa ei. Mă încântă ideea de a oferi femeilor ceva care să poarte în fiecare zi, ca o protecţie dar şi o modalitate de a se exprima".

Oscar De La Renta
Oscar De La Renta (d.repubblica.it)

Denim, paltoane, costume şi chiar pantofi şi genţi: valul de albastru care soseşte pare un răspuns şoptit dar şi destul de categoric la hiper-decorativul ce caracterizează moda de cel puţin doi ani.

Culorile cerului şi mării reduc la tăcere excentricitatea şi extravaganţa în favoarea întoarcerii la o eleganţă tradiţională. De fapt, paltonul albastru, văzut în mai multe parade, va fi una dintre piesele cele mai propuse pentru vitrinele toamnei. Dar nu numai atât, este o piesă care va dura în timp, dincolo de această tendinţă. Deoarece eleganţa clasicului este fără timp, mereu la modă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură