Alarma seismologilor italieni: Cutremurele ar putea dura ani de zile

(photos.com)
Epoch Times România
30.05.2012

Seismologii italieni au transmis un semnal de alarmă privind continuarea cutremurelor ani de zile, deoarece roca Apeninilor presează asupra Văii Padului, informează miercuri cotidianul La Repubblica.

La suprafaţă se află o câmpie moale, umplută cu sedimente ale Padului şi şlefuită de trecerea milenară a râului. Dar la câţiva kilometri adâncime se află una dintre structurile geologice cele mai complexe pe care le are Pământul. Un domino de falii care se separă şi se reunesc, o îmbinare de fragmente de rocă dură, care se suprapun şi îşi schimbă constant înclinaţia. Zona se află pe un 'front de război', la sudul căruia presează marea falie a Africii, la nord Europa opune rezistenţă iar la mijloc, ca într-un cleşte, se află Valea Padului, calmă la suprafaţă dar activă în adâncime.

Presiunea Africii asupra Europei merge pe direcţia nord-nord-est şi face ca roca Apeninilor să se încreţească de Valea Padului, ca atunci când împingi un covor de un perete.

'Falia merge de la est si vest de o manieră neregulată, subîmpărţită în mai multe fragmente mai mari şi foarte mici', explică Gianluca Valensise, director de cercetare la Institutul naţional de geofizică şi vulcanologie (Ingv). 'Ca într-un domino, ruptura unui fragment poate declanşa o tensiune în fragmentul învecinat. Va fi oare suficientă această tensiune pentru a declanşa o altă undă seismică şi când se va întâmpla acest lucru? Nu vom şti niciodată anticipat. Ceea ce putem spune este că un fenomen seismic pe o falie declanşează uneori pe falia vecină o numărătoare inversă, care poate dura zile, ani, probabil milenii. Mai devreme sau mai târziu însă, ceasul va ajunge la ora zero', a explicat expertul.

''Ora zero'' a Văii Padului a fost declanşată deja de două ori - la 20 şi 29 mai - cu doua serii de cutremure, care au depăşit în mod constant magnitudinea 5. Nu este deloc exlus ca un alt ceas să fi început să ticăie ca urmare a seismului de marţi.

'Există mai multe motive pentru care Valea Padului va rămâne activă', explică Carlo Doglioni, seismolog la Universitatea La Sapienza din Roma. 'Pe lângă cunoaşterea subsolului datorită profilelor seismice, unde este posibil să se recunoască principalele falii, este posibil cu ajutorul GPS-ului să se urmărească deplasarea terenului, atât la nordul cât şi la sudul liniei de falie. Ne-am dat seama de mai mult timp că între Bologna şi Padova în unele zone aveau loc deplasări într-un ritm mai lent iar în altele, într-un ritm mai rapid. Este un indiciu că se acumulează tensiuni. Această discrepanţă a fost înregistrată în zonele care au fost efectiv lovite de cutremur. Şi în Alpii veneţieni a fost observat ceva similar de-a lungul altor falii', a relevat seismologul.

Dacă extremitatea estică îi îngrijorează acum pe geologi, nici cea vestică nu-i lasă liniştiţi. 'Marele cutremur de la Ferrara din 1570 a descărcat o bună parte a energiei acumulate în subsol', explică Valensise. 'Ştim că este nevoie de aproximativ o mie de ani pentru ca tensiunea să se reîncarce. Chiar dacă la vremea aceea activitatea seismică a durat câţiva ani şi nu este exclus ca acest lucru să se întâmple şi astăzi, nu ne aşteptăm la alte episoade de violenţă majoră. În extremitatea vestică a faliei nu s-au înregistrat mari cutremure recent. Energia din acea parte este probabil încă intactă. Între 20 şi 29 mai epicentrele au mers efectiv spre vest'', a precizat el.

Valea Padului, conform geologilor, nu are potenţialitatea pentru un cutremur de magnitudine şi mai mare. 'Pe hărţile de risc seismic - explică Alberto Marcellini, director de cercetare la CNR şi profesor de seismologie la Universitatea de stat din Milano - această zonă este clasificată drept 'mediu-scăzută'. Probabil să datele sunt subestimate şi vor trebui actualizate, dar, spre deosebire de alte zone din Italia, în Valea Padului cutremurele foarte violente sunt extrem de improbabile''.

Chiar dacă hărţile de risc seismic nu au sesizat de data aceasta periculozitatea regiunii Padului, analizele geologice care au încercat să dezlege ghemul faliilor şi anticlinalelor nu au lipsit în trecut. Subsoluri atât de complexe pot ascunde hidrocarburi în faldurile anticlinalelor, iar grupul ENI a lucrat la ''ecografia' Văii, cu rezultatul unor hărţi utile şi astăzi.

'Deja din 20 mai am avertizat asupra posibilităţii unor unde seismice la fel de violente', spune Alessandro Amato, director de cercetare la Ingv. 'Cutremurele au fost localizate pe o axă de aproape 40 km lungime. Prea mult pentru o magnitudine de 5,9. Era indiciul că celelalte falii au fost probabil activate de prima undă de şoc. O evoluţie similară în domino s-a înregistrat în Umbria şi Marche, în 1997. Şi cutremurul de la Ferrara din 1570 a fost urmat de două cutremure mari în 1572 şi 1574. Paradoxal, este mult mai uşor să studiezi ciclurile seismice ale unei falii mature şi omogene precum cea din San Andreas decât cea apeninică'.

Cu o jumătate de mileniu în urmă activitatea seismică a durat mai mulţi ani şi din cauza structurii complexe a subsolului zonei. 'Mulţi cercetători au ignorat Valea Padului, considerând-o mai mult mai anostă decât un peisaj dolomitic', spune Valensise. 'Acum ne-am dat seama că este nevoie de noi studii', a concluzionat el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor