Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei cere autorităţilor române să “susţină activitatea remarcabilă a DNA”

Autorităţile din România ar trebui să susţină dezbateri privind ridicarea imunităţii parlamentare, să revizuiască legislaţia penală şi să asigure că guvernul şi sistemul judiciar respectă separaţia puterilor în stat. Şi, nu în ultimul rând, să susţină activitatea DNA, specifică APCE.
Justiţia
Justiţia (Captură web)

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat Rezoluţia 2188/2017 –„ Noi ameninţări la adresa statului de drept în ţări membre ale Consiliului Europei”, informează justitiecurata.ro. Întocmită de parlamentarul german creştin-democrat Bernd Fabritius şi adoptată cu 47 voturi ''pentru'', 7 ''contra'' şi 2 abţineri, rezoluţia critică situaţia din România, Republica Moldova, Bulgaria, Polonia şi Turcia.

Referitor la ţara noastră, APCE le cere autorităţilor române măsuri în direcţia ridicării imunităţii parlamentare, respectarea separaţiei puterilor în stat şi, nu în ultimul rând, să susţină politic şi financiar activitatea remarcabilă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Concret, APCE „solicită autorităţilor române să:

11.1. susţină o dezbatere publică adecvată privind criteriile constituţionale pentru ridicarea imunităţii parlamentare şi să adopte criterii clare în acest sens, respectând recomandările Comisiei de la Veneţia;

11.2. revizuiască cât mai curând posibil legislaţia penală prin implementarea deciziilor Curţii Constituţionale care a declarat drept neconstituţionale un număr important de articole din Codul penal şi din Codul de procedură penală, concentrându-se pe combaterea corupţiei şi abuzul de autoritate prin implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi GRECO;

11.3. se asigure că principiul separaţiei puterilor este respectat de guvern şi sistemul judiciar în ceea ce priveşte competenţele parlamentului, evitându-se, în special, legiferarea abuzivă prin ordonanţe de urgenţă;

11.4. susţină politic şi financiar activitatea remarcabilă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectând cadrul legal şi necesitatea unei lupte eficiente împotriva corupţiei şi a abuzului de autoritate;

11.5. asigure respectarea rolului esenţial şi autorităţii Curţii Constituţionale şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de către partidele politice.” (…)