10 miliarde de euro au dispărut din conturile “îngheţate” ale lui Gaddafi în Belgia

Liderul libian, Muammar Ghaddafi.
Liderul libian, Muammar Ghaddafi. (MAHMUD TURKIA / AFP / Getty Images)

Aproximativ 10 miliarde de euro din fondurile guvernamentale libiene, îngheţate ca urmare a sancţiunilor aplicate împotriva cercului de apropiaţi ai răposatului Moammer Gaddafi, au dispărut în mod misterios dintr-o bancă belgiană în perioada 2013-2017, potrivit unor rapoarte media locale.

În noiembrie 2013, patru conturi ale Euroclear Bank în Bahrain şi Luxemburg, aparţinând Autorităţii Libiene pentru Investiţii (ALI) şi filialei sale LFICO (Libyan Foreign Investment Company), conţineau aproximativ 16,1 miliarde de euro în active îngheţate. Totuşi, când autorităţile au încercat să preia controlul asupra fondurilor în 2017, s-a aflat că doar puţin peste 5 miliarde de euro au mai rămas în acele conturi, potrivit unei investigaţii desfăşurate de săptămânalul Le Vif.

“Există puţin peste 5 miliarde de euro în cele patru conturi deschise la Euroclear Bank SA”, a declarat Denis Goeman, purtător de cuvânt al biroului procuraturii din Bruxelles, într-un interviu cu Le Vif. Fondurile rămase sunt încă supuse confiscării dar, până acum, Euroclear aparent a refuzat să predea conturile, forţându-l pe procuror să ameninţe instituţia cu “măsuri coercitive” dacă Euroclear nu eliberează fondurile libiene rămase “într-o anumită perioadă de timp”.

Autorităţile judiciare belgiene aparent au observat dispariţia fondurilor în toamna anului 2017, când judecătorul Michel Claise, care conducea o anchetă asupra presupusei operaţiuni de spălare de bani desfăşurată de cercul ide apropiaţi al lui Gaddafi, a cerut confiscarea fondurilor libiene îngheţate. Aceste active au fost îngheţate în martie 2011 conform rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU. Totuşi, Belgia nu a autorizat niciodată “dezgheţarea” activelor, a declarat Florence Angelici de la Administraţia Generală a Trezoreriei pentru Le Vif.

Potrivit publicaţiei, există multe “indicaţii” că Belgia nu s-a conformat regulamentelor ONU privind activele îngheţate din anumite conturi libiene deschise în bănci locale. Înaintea revoltei din 2011 care l-a alungat de la putere pe Moammer Gaddafi, Libia a fost un exportator major de petrol. Pentru a gestiona mai bine fluxul de bani obţinuţi din petrol, în 2006, guvernul a creat Autoritatea Libiană pentru Investiţii care a fost însărcinată cu investirea acelor venituri în străinătate.

Totuşi, în urma intervenţiei NATO în 2011, ONU a introdus sancţiuni împotriva activelor guvernamentale libiene, practic îngheţând aproximativ 67 miliarde de dolari ale Autorităţii Libiene pentru Investiţii, bani răspândiţi în Europa şi America de Nord. În UE, totuşi, guvernele naţionale au îngheţat doar sumele iniţiale, în timp ce dobânzile şi dividentele obţinute după 2011 au rămas un activ lichid.

O investigaţie desfăşurată luna trecută de săptămânalul Politico a descoperit “scurgeri mari şi regulate” din fondurile asociate cu Gaddafi, care aveau o valoare de 16 miliarde de dolari, ce erau păstrate în Belgia, sugerând o “breşă în regimul sancţiunilor”.

“Fluxurile de dobânzi din activele fondurilor din întrega lume au fost frecvente”, a dezvăluit Politico în investigaţia sa, citând foşti directori executivi ai Autorităţii Libiene pentru Investiţii de după 2011. De asemenea, Euroclear Bank a confirmat faptul că a plătit dividende lunare din cele patru conturi cu active îngheţate. Potrivit unui schimb de emailuri între un angajat Euroclear şi Ministerul belgian al Finanţelor, dobânzile au fost eliberate o dată pe lună către un “cont HSBC din Luxemburg ce aparţinea Autorităţii Libiene pentru Investiţii şi către alte câteva conturi ale Autorităţii deschise la Arab Banking Corporation, o bancă ale cărei sedii se află în Bahrain, şi al cărei principal acţionar este Banca Centrală Libiană”, a precizat Politico.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii